De multi ani jonglez pasiunile transformate in joburi – de la styling, blogging, fotografie, modelling, creative direction, marketing, branding si comunicare. In urma cu un an si jumatate, mi-am dorit sa incep un proiect fotografic pe care sa il traduc intr-o expozitie foto. Mi-am dat dorit sa creez ceva care sa ramana peste ani si sa schimbe ceva.

Asa cum am facut si cand mi-a venit ideea pentru blogul asta in urma cu vreo patru ani, m-am intrebat “despre ce anume nu se vorbeste in societate, in jurul meu? Ce nevoi au oamenii si nu sunt acoperite?”

In fotografie s-au facut mai toate. M-am gandit la ce ma reprezinta pe mine cel mai bine. Iar cuvantul cheie a fost: emotie. Imi pun emotiile in scris, de multe ori vorbesc deschis despre ele, dupa ce reusesc sa le esentializez si sa le inteleg. Cumva, e un lucru pe care simt ca il stapanesc si am inceput sa inteleg cum pot sa transmit emotii prin texte, prin vizualuri, prin concepte.

Ce nu prea s-a facut este sa se vorbeasca despre emotiile barbatilor. Fac parte dintr-o generatie care incearca sa scape de ideea “eu sunt barbat, eu sunt femeie, asta e barbatesc, asta e femeiesc” si multe alte etichete de gen, si m-am gandit de multe ori la rolul barbatului in societate. Si la cum lumea se asteapta ca barbatul sa nu aiba emotii.

S-a facut misto de mine de zeci, poate sute de ori atat in cadrul familiei cat si la scoala sau in cercurile de prieteni si in relatiile personale pentru ca am vorbit despre emotii si le-am exprimat deschis. Mi s-a spus de multe ori sa “fiu mai barbat”. Asta insemnand sa am mai putine emotii. Sau sa le tin pentru mine. Sa am mai putine ganduri. Si sa fiu mai… fizic, orice ar putea insemna asta. Am muncit mult sa accept momentele alea si sa accept ca e ceva ce ma diferentiaza de multi altii si trebuie sa folosesc ca un atu ceva ce oamenii imi spuneau ca e un defect.

Am hotarat sa fac proiectul foto “Revelatii” despre emotiile barbatilor. Am ales tipologii de oameni care ma inspirau pe Instagram incercand sa acopar o diversitate larga, sa fie cat mai individuali, cat mai iesiti din turma. Nu am ales modele sau influenceri, am ales oameni “obisnuiti” care m-au inspirat.

Ideea proiectului ar fi trebuit sa se traduca intr-o expozitie structurata astfel: o fotografie cu ochii fiecarui om si alte patru poze ce il ilustrau pe barbatul respectiv fara emotii, cu emotii pozitive exagerate, emoji-style, intr-un moment de vulnerabilitate, fara haine si fara masti pe fata, cumva, un zoom in, o viziune personala. Iar a patra poza era un punct de vedere din afara, cum il vezi cand mergi pe strada, ce proiecteaza fiecare cand stie ca e in public. O revelatie a emotiilor unui barbat, fetele lui, emotiile prezentate din perspectiva mea, a spectatorului si a lui.

 

 

 

Am un avut un instinct care m-a facut sa muncesc o vara intreaga si sa alerg dupa oameni sa ii pozez, am invatat multe din acest proiect. Printre altele, am invatat si cum sa ii faci pe oameni care nu te cunosc (si pe care nu ii cunosti deloc) sa se simta confortabil in fata ta si sa pozeze natural, vulnerabil, asa cum nu sunt obisnuiti sa o faca.

Am terminat proiectul dupa 6 luni de pozat 15 oameni din care am ales 10 shootinguri care s-au potrivit cu ce gandisem pentru ‘Revelatii”.

Nu am avut curaj sa fac expozitia. Am zis ca nu e un concept care sa intereseze oamenii atat de tare incat sa investesc o gramada de bani in printuri, evenimente, promovare si mult mult timp in a organiza ceva cum trebuie. Vernisajul trebuia sa fie ca o experienta iar intreaga promovare sa fie ca un manifest care sa aiba si un video in care barbatii sa vorbeasca despre emotii. Ideea era sa atraga atentia si sa ii faca pe oameni sa se gandeasca la faptul ca e ok ca barbatii sa aiba emotii, sa le dam voie sa fie “oameni”, sa fie egali emotional si sa se deschida mai mult. Pentru ca, daca le tinem in noi, emotiile ies afara prin tot feluri de agresivitati si energii negative. Iar daca ne dam voie sa le exprimam si sa le lasam sa existe, emotiile acceptate ne aduc bunastare.

Nu am avut curaj. Am zis ca e prea mult. Si ca, asa cum mi s-a intamplat de multe ori cu multe idei, cred numai eu in ele si nu e mereu usor sa le duci la capat intr-o societate in care nu te incurajeaza sub nicio forma sa fii tu insuti si sa iesi din tipare. Sunt scuze. Multe scuze.

Simplu: nu am avut curaj, nu mi-am urmat instinctul si mi s-a parut ca e un subiect prea putin documentat de mine si nu indeajuns de universal, de major, de important. M-am descurajat singur si am renuntat la expozitie si am inceput sa postez proiectul online in urma cu cateva luni, shooting cu shooting, cate un articol dedicat fiecarui barbat si emotiilor lui.

Insa zilele trecute, m-am bucurat si m-am simtit un pic destept (dar si ca un fraier, in acelasi timp) pentru ca Primark a lansat o campanie pentru colectia noua focusata FIX pe emotiile barbatilor si pe rolul barbatului in societate, pe incurajarea barbatilor sa fie mai deschisi. Pe curaj.

Primark e unul din cei mai mari retaileri europeni si, zic eu, dupa cateva luni de locuit in Londra ca este unul din cei mai importanti trend setteri mondiali. Majoritatea turistilor care ajung in Londra umbla pe strada cu pungi de la Primark. Hainele au calitate OK si preturi foarte mici, mai mici decat H&M sau Zara. E cea mai buna varianta pentru a-ti cumpara mai multe haine si a urma mini-trendurile sezoniere fara sa te usuci de bani.

Campania noua de la Primark pentru toamna dedicata tinerilor si maselor se numeste “My generation” – “Generatia mea” si aduce in fata un tanar de 18 ani care incepe cam asa “Men can talk about emotions. But I feel like sometimes they feel they can’t. Because of gender roles.”

Poate ca am ratat o ocazie ca nu am facut expozitia la timp, dar…

am invatat ca trebuie sa am mai mult curaj. Si ca am avut o idee buna – pe care probabil ca oamenii de la Primark au platit tone de bani pentru research si echipe de marketing targetate pe tineri care sa vina cu ideea asta.

am primit validare pentru una din ideile in care am crezut cel mai mult.

Insa cel mai important este ca nu exista nicio scuza pentru faptul ca nu am curaj. Trebuie sa am curaj, trebuie sa il gasesc, sa il urmez cumva, sa dau shut down la tot ce aud in jur si sa imi urmez instinctul.

Campania Primark m-a adus in full circle. M-a incurajat sa fac ceva ce voiam, la randul meu, sa ii conving pe altii sa faca: sa isi urmeze emotiile, instinctele, inima.

Steve Jobs spunea ca si-a dat seama ca trebuie sa-si urmeze inima abia cand a aflat ca are cancer si ca e posibil sa moara. Si zicea sa nu asteptam pana in momentul ala ca sa facem si noi la fel si sa incepem chiar azi.

Pana nu o luam in barba dur – cum mi s-a intamplat mie cu expozitia – nu simtim cu adevarat, in profunzime, cuvintele lui.

 

Prima parte din Revelatii – Efraim

A doua parte din Revelatii – Alex

A treia parte din Revelatii – Addi

You May Also Like

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *