Una din lectiile cele mai dure pe care le-am avut de invatat si la care inca lucrez este legata de empatie. Uitandu-ma in jur, in timp ce am inceput sa fiu mai empatic, am observat cat de mult lipseste empatia in jurul meu, in Romania.

De cand eram mic obisnuiam sa donez si sa ajut oriunde stiu ca pot, pe oricine avea nevoie. Recent, m-am intrebat onest: “cine conteaza cand donez?“ Cu adevarat, cine conteaza? Dorinta mea? Faptul ca pot sa promovez lucrul acesta si sa strang like-uri si simpatie? Conteaza de cine imi pasa mie sau conteaza pe cine pot sa ajut? Conteaza ce a facut omul care a donat banii sau conteaza faptul ca va schimba o viata?

Vin dintr-o familie modesta. Sa zicem ca inteleg cum este sa iti doresti sa ai mai mult de o pereche de incaltaminte si sa iti astepti randul chiar si cativa ani pana cand esti urmatorul pe lista din familie sa se innoiasca. Chiar daca au trecut multi ani de atunci, stiu cum e sa fii in locul in care ai nevoie de pantofi in picioare si sa nu ii primesti.

In multe momente, m-am simtit inferior, de parca nu eram la fel de bun pentru ca nu aveam o situatie materiala precum colegii de scoala. Lucrul acesta m-a determinat sa-mi fac prieteni care imi seamana in sensul ca sunt oameni care au venit din aproape nimic, s-au ridicat si au pastrat aprecierea pentru cat de bine e sa nu mai fii unde erai, sa fii recunoscator vietii si mai ales tie pentru locul in care te afli si cum te simti.

Lectiile despre empatie cred ca sunt cele mai dure pe care le-am invatat. Pentru ca meditez, practic yoga constant si caut feluri de a defini echilibrul personal, am citit despre o tehnica de meditatie ce presupune deschiderea inimii si a mintii cu empatie nemarginita catre fiecare fiinta si fiecare suflet ce sufera in Univers. Pentru inceput, m-a coplesit pentru ca mi-am dat seama cat de “gresit” am vazut lucrurile pana atunci si cum spuneam ca imi pasa de oameni dar nu stiam ce inseamna de fapt. M-am simtit mic, neinsemnat pentru ca in marea schema a lucrurilor, orice problema pe care o aveam era nimic in comparatie cu ce simt alti oameni mai putin norocosi, mai neajutorati. Am invatat sa am empatie chiar daca nu am trecut vreodata prin ce trece omul respectiv, mai ales din punct de vedere fizic. Forma de meditatie Bodhisattva incepe cu un gand despre cum iti doresti ca tu sa nu mai suferi. Ca omul de langa tine sa nu mai sufere. Ca oamenii de langa omul de langa tine sa nu mai sufere. Si tot asa pana cand se extinde catre intreg Universul, inclusiv oamenii care ti-au facut rau si care fac rau altora.

Traim niste vremuri agitate. Suntem in cautarea disperata a unor eroi, a unor oameni care au coloana vertebrala, cu multe caracteristici pe care le proiectam intr-un lider. Suntem dispusi sa aruncam capa de super-erou pe umerii oricui pare ca se potriveste, cat de cat.

Primeste aplauze oricine pare ca se ridica impotriva sistemului, chiar daca face alt rau pe drum si nu tine cont de niste vieti umane in timp ce refuza o donatie pentru un anume om a lucrat cu un partid neplacut. Ne pasa atat de mult de ce cred ceilalti incat refuzam sa ajutam alti oameni pentru ca nu cred in aceleasi lucruri ca noi. Am devenit indeajuns de agitati incat aproape ca nu mai deosebim raul de bine.

Momentele acestea sunt cele din care putem invata cele mai multe lectii, ne putem ridica si evolua ca grup, ca oras, ca natie, ca societate. E fix momentul care aproape ca te darama de pe margine ca sa iti mareasca viziunea, sa iti impinga limitele, sa vezi mai mult, sa simti mai mult, sa intelegi mai mult.

Cine conteaza cand donez?

Conteaza sufletul care are nevoie de ajutor. Nu e despre gura lumii. Nu e despre ce cred altii. Nu e despre tine. Nu e despre mine. Nu e despre a avea coloana vertebrala sau cine stie ce atributii. E despre ajutor si atat.

Am invatat ca nu trebuie sa fi avut aceeasi viata cu un om ca sa am empatie fata de el. Am fost mai norocos decat multi oameni de la un punct incolo iar jobul pe care mi l-am ales, prin pasiunea pe care am urmat-o, mi-a adus o multime de oameni faini si lucruri pe care nici nu imi imaginam ca s-ar putea intampla.

De fiecare data cand am invatat o lectie mai dura, am primit si un reminder ca orice vine catre mine nu este despre si pentru mine. Unele lucruri ajung in dreptul meu pentru ca am gasit un canal de comunicare catre alti oameni, prin limbajul deschis, cu emotii si povesti personale. Unele lucruri ajung la mine pentru ca pot sa le dau mai departe. Si cred ca oricine poate face la fel.

Am fost norocos si rasfatat in ultimii ani primind pantofi, haine si alte lucruri frumoase. Nu cred ca mi se cuvin lucrurile acestea, nimic nu este promis gratuit. Cum spunea o vorba inteleapta: “tomorrow is never promised”. Ce fac cu azi, cu momentul de azi, e tot ce am acum.

Intr-o discutie publica mai aprinsa de pe Facebook despre donatii, cineva imi spunea ca nu am cum sa stiu cum e sa donezi 11.000 de euro, de exemplu. Prima intrebare a fost: “merita sa ii zic, sa ii povestesc ce si cum si cat am donat?’. Raspunsul a fost “nu”. Niciodata nu am facut-o pentru ca trebuia. Nu a fost despre mine. Nu a fost despre a arata ceva. E despre ajutorul pe care am putut sa il ofer. Faptul ca am putut sa ajut a fost si este un privilegiu.

E un privilegiu sa fiu in postura in care pot sa primesc o cutie goala de pantofi si sa deschid dulapul, si sa am libertatea sa iau o pereche din dulap si sa o pun in cutia de la Otter si sa o trimit gratuit catre cineva care are nevoie. Sa pot sa ajut si sa fac o bucurie e un privilegiu pe care nu il iau for granted.

Campania Otter despre cum ar trebui sa ne punem in pantofii celorlalti m-a emotionat pe loc. De aceea am si ales sa scriu atat de mult despre ce inseamna si cine conteaza cand donez. Motto-ul contine una din expresiile mele preferate: pay it forward. A lor este “The Otter Shoes. Pass them on”. Sunt ajutati de cei de la Crucea Rosie pentru a face fericiti oameni ce au nevoie de incaltaminte.

Sa donezi, de multe ori, nu este la indemana. Presupune sa platesti drumul donatiei. Insa Otter a gasit o modalitate usoara pentru toata lumea:

1. Iti faci cont pe TheOtterShoes.ro
2. Chemi curierul pentru donatie
3. Pregatesti coletul iar curierul Otter vine si il ridica gratuit si il duce mai departe catre cineva care are nevoie.

Optiunea exista si pentru cei care fac o comanda pe site-ul Otter.ro. Daca tot iti cumperi o pereche noua de pantofi, de ce sa nu dai una care nu iti mai trebuie mai departe? Daca poti sa ajuti, de ce sa nu o faci?

Un alt element la care s-au gandit cei de la Otter este igienizarea donatiilor. Cei de la Total Wash se vor ocupa ca perechile de pantofi sa ajunga la beneficiari in stare perfecta pentru a fi purtate fara riscuri.

Campania a fost extinsa pana pe 10 noiembrie. Sunt mandru de prietenii de la Otter pentru ideea si implementarea acestei campanii. Am lucrat de mai multe ori in ultimii ani cu ei, magazinul lor fiind multi brand si oferind o varietate larga de branduri precum Geox, Hugo Boss, Converse si altele.

Majoritatea perechilor de pantofi pe care ii port in fiecare zi sunt de la Otter pentru ca sunt moderni cu un twist clasic si un aer ce tine cont de trenduri. Vorbesc cu pasiune despre brand pentru ca a reusit sa gaseasca un combo de calitate si confort minunat.

In prima luna a campaniei The Otter Shoes au fost donate 1200 de perechi de catre 800 de oameni.

You May Also Like

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *